Descriere
Propolis în miere 120 g
Este o pastă omogenă formată din 94% miere și 6% propolis. La o primă vedere pare un amestec simplu, dar obținerea sa presupune o tehnologie sofisticată. Marea dificultate este amestecarea a două substanțe aparent imposibil de pus împreună: mierea, care conține un procent mare de apă, și propolisul, celebru ca substanță hidrofugă, adică incompatibilă cu tot ce conține apă. Obținerea acestui amestec presupune extracția separată a propolisului, urmată de un proces de omogenizare în vid înaintat, obținut cu un echipament avansat.
Pe de altă parte, omogenizat în miere este poate cea mai bună metodă de preparare și administrare a propolisului. Inexistența alcoolului și concentrația de 6% face accesibil produsul aproape tuturor (cu excepția alergicilor). Propolisul în miere 6% fără alcool este indicat copiilor, bolnavilor hepatici, persoanelor aflate sub tratamente incompatibile cu ingerare de etanol. Apoi, mierea potențează efectele propolisului, fiind foarte bine tolerată de tubul digestiv, de mucoase sau piele. Astfel, pot fi puse în valoare calitățile propolisului, care a fost testat ca efect asupra unor microorganisme diverse.
De pildă, a fost testat pe culturi și țesuturi infectate cu bacterii (1). Mai mult, a fost testată, cu rezultate încurajatoare pentru dezvoltări ulterioare, acțiunea sinergică a propolisului împreună cu medicamentele antibiotice (2). Un alt subiect de studiu a fost efectul propolisului asupra virușilor, atât intern (3), cât și extern (4). Nu în ultimul rând, este de interes acțiunea acestui produs apicol asupra așa-numiților fungi patogeni (5).
Un subiect aflat în avangarda cercetării medicale este acțiunea rășinilor, flavonoidelor și uleiurilor volatile din propolis asupra celulelor care au suferit mutații5. În domeniile cu asemenea miză, însă, cercetătorii preferă concentrații mai mari propolis. Din acest motiv, a fost creat propolisul 12% în miere.
Mod de administrare propolis în miere: Copii 3-6 ani: ½ linguriță /zi; Copii 6-12 ani: ½–1 linguriță /zi; Copii 12-16 ani: ½–1 și ½ linguriță /zi; Adulți: ½–3 lingurițe /zi.
Se administrează cu 30 min înainte de masă, sublingual, până la asimilare.
Se recomandă cure de 30-90 de zile.
A nu se lăsa la îndemâna și la vederea copiilor mici.
A se consuma de preferință, înainte de: vezi data înscrisă pe ambalaj. A se păstra bine închis, ferit de umiditate și caldură.
Ingrediente:
Produs obținut din miere polifloră românească din agricultură biologică și propolis 6% (din tinctură).
Prezentare: Recipient de sticlă de 100 ml=120 g±10%
Valoare calorică/120 grame: 394 calorii.
Propolis in miere este un produs alimentar.
Toate ingredientele sunt de proveniență UE.
Atenționări:
A nu se lăsa la îndemâna și la vederea copiilor mici.
A se consuma de preferință, înainte de: vezi data înscrisă pe ambalaj.
A se păstra bine închis, ferit de umiditate și căldură.
Produsul este un supliment alimentar și nu trebuie să înlocuiască un regim alimentar variat și echilibrat și un mod de viață sănătos.
A nu se depăși doza recomandată pentru consumul zilnic.
Precauții și contraindicații:
Alergie la produsele apicole și intoleranță la fructoză.
Produs notificat de Serviciul Național pentru Plante Medicinale, Aromatice și Produse ale Stupului, Notificare nr. AA 12608/08.05.2019
Studii Științifice:
- „Cum previne INFECȚIILE propolisul produs de albine? Efectul ANTIMICROBIAN al propolisului”.; H . Fokt et al.; Applied Microbiology and Microbial Biotechnology, 2010
- „Efectul sinergic al extractului alcoolic de propolis și al antibioticelor asupra dezvoltării STAFILOCOCULUI AURIU”; W. Krol et al.
- Activitatea ANTI-VIRALĂ contra VIRUSULUI GRIPAL a propolisului in vitro și eficacitatea acestuia împotriva infecției gripale în model de medicină experimentală.; T. Shimizu et al.; Antiviral chemistry & chemotherapy, 2008
- Studiu comparativ cu produs ce conține 0,5% extract special de propolis versus cremă cu aciclovir 5% la pacienți cu HERPES
LABIALIS, stadiul papular (eritematos); P. Arenberger et al.; Current therapeutic research, clinical and experimental, 2018 - „Activitatea ANTIFUNGICĂ a microparticulelor propolisului contra germenilor izolați din CANDIDOZA vulvo-vaginală”; KFD
Dotaet al.; Evidence-Based Complementary and Alternative Medicine, 2011 - Efectul acidului cafeic și al acidului cafeic fenetil esteric, un ANTIOXIDANT din Propolis, în inducerea APOPTOZEI CELULELOR HeLa specifice carcinomului cervical; N. Oršolić et al.; Periodicum Biologorum. 2004
Andreea Soare –
Am acest produs in casa de când a aparut, mereu il cumpar am trata toata familia cu el, am tratat raceala, candidoza, tatalui meu i dau pt hepatita acum sunt tare multumita
Mistreanu Mihaela –
Am folosit propolis pentru durerea in gat si sa scap mai repede de racela, am tinut mierea cu propolis in gura si luam din ora in ora in prima zi deja ma simteam mai bine, in a doua si mai bine iar in a treia zi nu mai aveam nimic
Nelu P. –
Sunt la a 3 cura de propolis si ma simt foarte bine chiar are efect !
Andreea Uzum –
Imi place acest produs, am luat când am simtit primele simtome de raceala si a functionat nu am mai racit iar simtomele au disparut.merita cumparat
Filip Honoria Maria –
Eu am 65 de ani si am incerca mai intai propolisul acesta dupa care am trecut acum pe cel de 12% mi’am sat seama ca ma va ajuta mult mai bine. Sunt niste produse naturale foarte benefice si bune. Acesta acum il iau pentru nepoti pentru ai feri de raceli. Aveti niste produse super!
Zvinca Ionela –
Am vazut un articol in ziarul AS despre produsul dumneavoastra am cumparat de la voi acest produs pentru candidoza. Am folosit atat intern cat si extern, exact cum se preciza in ziar, m-am vindecat usor si natural
Ghica Lorelai –
Sunt extrem de bucuroasa ca am reusit sa ma tratez de o tuse tare seaca si cu o mica temperatura. Dupa o saptamana de folosinta organismul meu si’a revenit miraculous si am reusit sa le dau si copiilor mei de 6 si 8 ani pentru ai preveni. Sunt tare bucuroasa sa stiu ca mai sunt produse bune care ma ajuta pe mine si pe cei dragi mie.
M. Dan –
Am luat propolis pentru toti cunoscuti mei, pentru prietena mea care sufera de cancer i-am luat acum 6 luni de zile, a facut analizele si i-am iesit foarte bune in urma tratamentului cu propolis, eu l-am luat pentru imunitate, mereu mi se infunda nasul, imi curgea nasul, eram mereu obosita ca nu ma mai puteam odihni, acum totul este bine, si nu in ultimul rand i-am data si fratelui meu care are probleme cu plamini si prosata, spune ca respira mult mai usor si fizic se simte bine
Alexandra Popescu –
Am tratat un herpes cu acest remediu si mi-a placut foarte mult eficienta si rapiditatea lui, am aplicat direct pe herpes si luam si cate o jumatate de lingurita de 4 ori pe zi, ma bucur ca am cumparat acest produs, si am observat ca la toate produsele pe care le-am cumparat de la voi au avut efect .
Ana Maria Bularca –
Fiind putin racita am luat sa incerc si eu acest produs apicol excelent de benefic si bun. Cat l-an folosit mi-am intarit si imunitatea. Este un produs pe care de acum il voi avea mereu in casa!
Elena Radu –
Un produs excelent de bun pentru cei mici dar si pentru cei mari, foarte benefic pentru imuninate. Recomandam tuturor parintilor!
ApicolScience –
Va multumim pentru feedback. Sanatate multa!
Vancea U. –
Am folosit de la voi Propolis in miere pentru a-mi ajuta imunitatea,de fiecare daca cand luam acet produs ma ajuta sa ma simt mai bine fizic si sa nu mai racesc.Acum am o stare de nervozitate de la care nu mai stiu ce sa faca sa ma pot calma, eu fiind la menopauza vreau sa iau Neuroreven sa ma pot ajuta sa matetemperez putin,mai ales ca mi se ridica si tensiunea si vreau samerg in paralel si cu produsul Tensiune cam 3 luni poate reusesc sa fiu mai bine. Iar pentru ten vreau sa incerc crema de zi cu laptisor si cea de noapte cu miere si laptisor pentru a-mi hidrata tenul.Eu am fost si voi fi in continuare o persoana care va consuma doar produse naturale
Victoria F. –
Eu iau propolisul in mire si sotul meu mierea albastra.Eu sunt la al 3-lea borcanel si chiar azi mi-am facut ceva analize si au iesit tare bune.O sa le luam in continuare suntem siguri ca o sa ne ajute
Mihai Andries –
Descrieti aici ca acest produs este obtinut cu o oarecare tehnologie in vid fara alcool … Apoi in ingrediente srie miere si propolis din tinctura. Va las pe umneavoastra sa definiti ce este accea o tinctura sau sa cautati in dex. O zi buna !
Apicolscience –
Bună ziua stimate domn! DEX-ul nu spune ce se întâmplă cu alcoolul din tinctură în timpul procesului. Vă spunem noi: acesta dispare printr-un proces neinvaziv! Multă sănătate!
Tudor Z. –
am incredere in produsele stupului de la voi. am recomandat produsele astea si altor persoane! imunitatea mea si a tatalui meu, in varsta de 92 de ani, s-a imbunatatit considerabil datorita produsului propolis in miere…timp de 2 luni am luat concomitent si laptisorul de matca, insa in prezent folosim numai propolisul in miere. Pe noi ne ajuta 2 lingurite in fiecare zi!