Ai nevoie de ajutor? Contactează-ne: +40735217808

NeuroReven Plus 200 ml

Prețul inițial a fost: 57.00 lei.Prețul curent este: 45.60 lei.-20%

NeuroReven Plus 200 ml

 

NeuroReven Plus: Sistemul nervos central, așa cum o arată și numele, este partea principală a sistemului nervos, numit și nevrax. El se ocupă cu prelucrarea preluată de la receptori (vizuali, tactili, de durere, auditivi etc.) și de generarea de răspunsuri. Acest sistem nervos central este format din creier și măduva spinării. Atunci când acesta este afectat de factori nocivi externi, de tulburări vasculare, de procese degenerative sau tumorale, apar anomalii fiziologice, tulburări psihice și comportamentale grave.

Există indicii că unele substanțe active naturale ar putea avea efect restaurativ (1) la nivelul sistemului nervos central. De asemenea, l-ar putea proteja în cazul tulburărilor vasculare (2) sau ale celor produse de consumul unor substanțe neuro-toxice, cum ar fi alcoolul (3).

Însăși cascada proceselor de neuro-degenerare (4) specifică unor boli ale vârstei a treia, se poate dovedi receptivă la molecule cum ar fi acidul carnosic sau, în general, diterpenele (5) din unele plante medicinale aromatice.

Ingredientele din acest produs au, conform EFSA (Agenția Europeană pentru Securitate Alimentară), următoarele acțiuni fiziologice:

  • Contribuie la circulația sanguină normală, care este asociată cu performanța cerebrală și reactivitatea organismului.
  • Contribuie la activitatea adaptogenă, având efect tonic.
  • Susține funcția mintală la persoanele în vârstă.
  • Ajută la menținerea stabilității emoționale și a capacităților mentale și fizice, în caz de slăbiciune, epuizare, oboseală și pierderea capacității de concentrare.
  • Suport în perioadele de tensiune mentală și nervoasă și în stare de anxietate.
  • Ajută în caz de oboseală și extenuare.

Acțiuni fiziologice NeuroReven Plus:

Polen:
  • conține multe substanțe vitalizante;
  • ajută în caz de oboseală și extenuare;
  • susține vigoarea, vitalitatea și starea de vioiciune;
Ginseng- siberian:
  • tonic pentru susținerea capacitătilor fizice și mentale în caz de slăbiciune epuizare și oboseală și în timpul convalescenței;
  • contribuie la circulația sanguină normală care este asociată cu performanța cerebrală și reactivitatea organismului;
  • tonic ce contribuie la activitatea adaptogenă;
Ashwagandha/ Ginseng-indian:
  • ajută organismul să facă față stresului, are proprietăți adaptogene;
  • ajută la susținerea echilibrului mental;
  • susține funcția mentală la persoanele în vârstă;
  • susține instalarea somnului;
  • susține procesele de învațare, memorare și reamintire;
  • ajută la refacere după situații stresante;
  • ajută la menținerea stabilității emoționale și a capacităților mentale și fizice în caz de slăbiciune, epuizare, oboseala și pierderea capacității de concentrare;
  • suport în perioadele de tensiune mentală și nervoasă și în stare de anxietate;
  • contribuie la o relaxare optimă și la o stare generală de bine;
Ginkgo biloba:
  • ajută la promovarea funcției cognitive;
  • contribuie la circulația sanguină normală care este asociată cu performanța cerebrală;
  • ajută la menținerea bunei stări mentale;
  • ajută la menținerea memoriei în cazul declinului de vârstă;
  • contribuie la un bun echilibru nervos, favorizează un bun echilibru mental;
Astragalus membranaceus:
  • are o acțiune tonică și de susținere a rezistenței fizice și mentale;
  • contribuie la refacerea stării de bine fizice și mentale;
Tămâia:
  • susține funcția mentală.
  • ajută la clarificarea funcției mentale

Ingrediente NeuroReven Plus:

Miere polifloră românească din agricultură biologică: 173,292 g; Lăptișor de matcă gel: 16,8 g; Polen poliflor: 10,5 g; extract hidric 1:10 din: Ginseng-siberian (Eleutherococcus senticosus), rădăcină: 6,3 g; Ashwagandha/Ginseng indian (Withania somnifera), rădăcină, extract hidrometanolic 5:1 (dextrină) cu 1,5% witanaloide, uscat: 1,68 g; Ginkgo biloba, frunze, extract hidroetanolic uscat, cu 24% ginkgoflavonoide și 6% terpene lactonice: 1,05 g; Astragalus (Astragalus membranaceus), rădăcină, extract hidroalcoolic 20/1 cu min. 50% polizaharide: 105 mg; Bergamotă de Italia (Citrus bergamia) ulei esențial: 84 mg; Rozmarin (Rosmarinus officinalis), ulei esențial: 42 mg; Arbore de Tămâie (Boswellia serrata), ulei esențial: 42 mg.

Mod de utilizare:

Câte 1-2 lingurițe, de 2 ori pe zi.

După deschidere, a se păstra la frigider și a se consuma în maximum 30 de zile.

Prezentare:

Recipient de sticlă de 200 ml, cu 210 g (200 ml±10%) produs.

Produs notificat de Serviciul Național pentru Plante Medicinale, Aromatice și Produse ale Stupului: Notificare nr.: AA12359/25.02.2019

Valori nutriționale la 100/grame: valoare energetică calorii: 315; glucide totale: 77,5; lipide totale: 0,35; proteine: 0,51.

Atenționări:

A nu se lăsa la îndemâna și la vederea copiilor mici.
A se consuma de preferință, înainte de: vezi data înscrisă pe ambalaj.
A se păstra bine închis, ferit de umiditate și căldură.
Produsul este un supliment alimentar și nu trebuie să înlocuiască un regim alimentar variat și echilibrat și un mod de viață sănătos.
A nu se depăși doza recomandată pentru consumul zilnic.

Precauții și contraindicații:

Alergie la produsele apicole și la oricare dintre componentele produslui.

Studii Științifice:
  1. „Lăptișorul-de-matcă facilitează restaurarea capacității COGNITIVE”, studiu in vivo, Noriko Hattori et.al., Evidence-based complementary and alternative medicine, 2011
  2. „Efectul NEUROPROTECTOR al extractului hidroalcoolic de rozmarin (Rosmarinus officinalis L.) asupra toleranței ischemice cerebrale în ACCIDENT VASCULAR CEREBRAL experimental”; Parisa Seyedemadi et al.; I.J. Pharmaceutical Research 2016
  3. „Influența polenului asupra perturbărilor biochimice produse de ingerarea de alcool pe termen lung – studiu de medicină
    experimentală.; J. Wójcicki; Herba Polonica. 1989
  4. Potențialul terapeutic al diterpenelor din rozmarin (Rosmarinus officinalis) în boala ALZHEIMER; Solomon Habtemariam et al.; Evidence-based complementary and alternative medicine, U.S., 2016
  5. Acidul carnosic protejează împotriva neurotoxicității induse de 6-hidroxidopamina în modelul in vivo și in vitro al bolii PARKINSON: implicarea inducției enzimelor antioxidante.; C.-R. Wu et al.; Chemico-Biological Interactions, 2015

0/5
24 de recenzii pentru NeuroReven Plus 200 ml
Adaugă o recenzie

5
0%
0
4
0%
0
3
0%
0
2
0%
0
1
0%
0
  1. Sonia Istrati

    ESTE UN PRODUS BUN, IL CUMPAR MEREU DE PE SITE-UL DUMNEAVOASTRA, PENTRU SIGURNTA MEA SI  IN TODEAUNA AU VENIT FOARTE REPEDE SI IN SIGURANTA

  2. solojan magda

    Ma bucur ca am gasit acest produs la dumneavoastar care m-a ajutata sa am o memorie mai buna si sa nu mai am durei de cap atat de dese.Este un produs miraculos

  3. tanta Nidelea

    Un produs super bun, mai ales pentru noi persoanele in varsta care ne mai pierdem memoria!:).O zi buna si vanzari maxime!

  4. bagiu gabriel

    Va multumesc ca m-ati ajutata sa imi gasesc un produs care sa se potrivesca tatalui meu de 87 de ani care a avut un atata cerebral si incepuse sa isi piarda din memorie.Suntem foarte multumiti de produsele dumneavoastra si le folosim cu mare incredere

  5. Neulai Baicu

    Aceasta conbinatie de miere, laptisor, ginseng, ginko biloba ma ajutat intr-un moment când eram extenuata fizic, psihic eram total negativista, toate adunate de la stres, aceasta miere mi-a aliniat planetele imi place sa pun eu, si ma simt foarte linistita, am pofta de mancare acum sunt mai pozitiva, dorm bine. M-a ajutat exact acolo unde aveam nevoie.

  6. Flavius Romanescu

    Dragi mei, sunteti minunati, aveti niste produse extraordinare, intru regulat pe site-ul dumneavoastra am observat ca ati creeat si niste creme, dar deocamdata sa ramanem la acest produs, minunatia asta care ma ajutat sa lupt cu depresia, eu fiind o fire mai sensibila stresul si monotonia au inceput sa puna stapanire pe mine, de când folosesc NeuroRevrem am simt plin de energie sunt mereu intr-o stare pozitiva.

  7. Gina SINAIA

    foarte folositor pentru minte

  8. Someone

    V-a fost de folos in oboseala cronica ?

  9. Florenta Negrescu

    SUNT DEJA LA VARSTA A DOUA AM 73 DE ANI IAR ACEATS PRODUS ESTE SPECIAL FACUT PENTRU PERSOANELE CA AU MINTEA SLABA SI CARE SUFERA DE OBOSEALA, ESTE NORMAL CU TRECEREA ANILOR SA AVEM PROBLEME SI ACEST PRODUS MA FACE SA MA SIMT BINE MINTAL

  10. Nicoleta Ripnu

    Un produs bun ginseng si ginko, acest amestec este super benefic pentru corp si mai ales pentru psihic

  11. andrei0869

    nu aveti toate informatiile pe eticheta. Vreau sa stiu cat trebuie sa iau ca sa vad rezultate.

  12. CRINA V.

    EU ii dau sotului meu pentru oboseala cronica ca nu reusea sa isi mai revina, sa se odihneasca bine, mereu era stresat la munca iar acum e mult mai ok, incet incet sper sa se refaca

  13. Petras P.

    Sunt tare multumita de produse si le-am si recomandat si unor prieteni.Eu o sa le folosesc in continuare si voi vedeam mai tarziu ce produse voi mai lua. Sunteti tare promti si va multumesc!

  14. Dragos I.

    Buna ziua! Avand mereu probleme cu somnul, faptul ca dorm 5-6 ore pe noapte ma face sa devin irascibil. Am inceput tratamentul cu cele doua produse apicole adica somn si neurorevenplus, iau cate o lingurita pe zi din fiecare borcanas, iar dupa 10 zile am inceput sa vad rezultate bune. Dorm mai mult noaptea si ma trezesc odihnic. Voi continua tratamentul cu aceste 2 produse, pentru ca m-au ajutat foarte mult.

  15. Zamfirescu Ecaterina

    Bună ziua! Acest produs poate fi folosit și pt un copil de 5 ani cu anumite tulburări de somn și dezvoltare?
    Mulțumesc frumos!

  16. Andreea C.

    Am cumpărat NeuroReven Plus să trimit în străinătate la ai mei. Am luat de mai multe ori și sunt foarte fericită cu rezultatele. Iau și pentru mine, și pentru mama mea, și recomand tuturor prietenilor și colegilor mei. Mama are 77 de ani, are Parkinsons și demență, pe lângă bolile bătrâneții de articulații și așa mai departe. A ajuns de nu mai putea să bea din cană singură, nu o putea duce la gură. Nu iși mai recunoștea propria casă. I-am trimis APICOL12GAMMA și NeuroReven Plus, și acum vreau să spun că poate urca până și scările singură. Starea ei s-a îmbunătățit incredibil de mult. Vă mulțumim enorm!

  17. Simona

    Bună ziua ! Este recomandat și diabeticilor ?! Mulțumesc!

  18. BOGDAN CAMELIA

    SOTUL MEU A FACUT UN AVC,PARALIZIE PARTEA STINGA,ESTE OBOSIT,OBOSESTE FOARTE REPEDE,OARE AS PUTEA SA II DAU? NU II BATE TENSIUNEA? VA MULTUMESC MULT

  19. Vasii Luminița

    Acest produs ajuta și pe autism?,am un băiat de 9 ani cu autism și este nonverbal.

  20. Ana D.

    Buna ziua,
    As dori să știu dacă acest produs este compatibil cu alaptarea?
    Nu mai alăptez decât la somn, dar as dori totuși să mă asigur că nu este vreun ingredient contraindicat in alăptare.
    Mulțumesc!

  21. Iulia A.

    Fetița mea de 5 ani s-a născut cu autism. Tratamentul cu NeuroReven și Apicol12Gamma și-a arătat efectul după cel mult 2-3 săptamani. Aceste produse i-au schimbat complet comportamentul: o mențin calmă, o ajută să doarmă liniștită, chiar și relația cu terapeuta a evoluat semnificativ! Este mult mai receptivă și chiar a reușit să “rupă” primele cuvinte. Din tot ce am încercat, acest tratament este cel mai bun, nu numai din punct de vedere al efectelor, dar este și acecsibil la preț.

  22. Cătălina Vengheac

    E minunat, eu l-am probat într-o situație limită când din cauza oboselii și stresului aveam dureri difuze de coloană.Am luat două lingurițe pe zi și am putut face față celor 2 copii, unul cu nevoie speciale și un job de 10 ore plus navetă și o casă ordonată!

  23. Tatiana Miron

    Fratele meu are schizofrenie si de cand ia neuroreven plus e mult mai linistit, Multumesc

  24. Danila Paraschita

    buna ziua
    pentru anxietate generalizata ce imi recomandati ?

Adaugă o recenzie

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NeuroReven Plus 200 ml

Prețul inițial a fost: 57.00 lei.Prețul curent este: 45.60 lei.
Coș de cumpărături 0